Astăzi am dat o raită pe la târgul de vechituri din Brașov și ca de obicei, nu m-am întors cu mâna goală. Printre piesele cumpărate aveam și două fire cu plumb. Nu știu de ce se numește fir cu plumb pentru că numai din plumb nu sunt făcute. Poate din plumb au fost făcute inițial.
Erau într-o stare decentă, deși cel mai mic e ruginit complet. Cum tot sunt la capitolul restaurare, am decis să le curăț pentru a arăta cât mai bine. Procedeul folosit este identic cu cel folosit pentru rindeaua Stanley #4-1/2:
- degresare
- clătire și uscare
- aplicare gel
- frecat cu peria de alamă și burete abraziv
- clătire și uscare
- repetarea pașilor 2 – 5 până ce rugina este îndepărtată (de maxim încă 1-3 ori)
- protejarea metalului prin aplicarea de ulei de protecție
Iată mai jos modul cum a decurs operațiunea:
„Plumbul” negru vreau însă sa-l curăț complet și să-l revopsesc. Pentru aceasta am aplicat decapant pe el pentru a da vopseaua existentă jos.
După aceea l-am degresat din nou și am inceput vopsirea cu email pentru modelism pe bază de apă. Emailul are un timp de uscare completă de 25 de minute, ceea ce mi-a permis să aplic 3 straturi în aceeași seară. Operațiunea a decurs conform planului iar „plumbul” arată foarte bine acum.
Șuruburile de alamă au fost lăcuite și puse la locul lor. Vă las acum să-mi spuneți dacă „plumbii” arată bine sau nu, dacă a meritat sau nu efortul.