Sanie decorativă

Cumpără acum
Am primit mai de demult o cerere pentru realizarea unei sănii decorative. Cred că perioada curentă este numai potrivită pentru acest mic proiect.

Ca de obicei, am să realizez măcar două piese. Așa că m-am pus pe căutat și desenat și după câteva zeci de minute aveam un plan pe o hârtie.

Pentru cei care vor să facă acest proiect cu copiii pot descărca planul de la sfârșitul articolului. Un traforaj este de ajuns pentru toate tăieturile de care este nevoie. Ca materiale necesare avem: placaj 4mm grosime și șipca brad de 10mm x 80mm (grosime x lățime).

Am tipărit proiectul pe o coală A4 și apoi l-am trasat pe carton folosind indigo. E mai ușor să trasez pe placaj folosind un șabon din carton.

Șablonul saniei din carton și forma sa pe placaj
Șablonul saniei din carton și forma sa pe placaj

Pentru realizare am folosit placaj de fag și plop, gros de 4 și 5 mm (doar așa am mai avut și nu se justifică mai gros).

Fagul s-a tăiat bine cu traforajul dar, așa cum mă așteptam, plopul a pus probleme. Pentru a rezolva problema ruperii fibrei lemnului unde ies dinții pânzei traforajului am folosit bandă de mascare de calitate bună. Rezultatul mult îmbunătățit nu a întârziat să apară.

Diferența la taierea placajului de plop cu  bandă de mascare (dreapta) și fără (stânga)
Diferența la taierea placajului de plop cu bandă de mascare (dreapta) și fără (stânga)

După tăierea tuturor componentelor acestea au fost șmirgheluite și finisate pentru lipire.

Componentele șmirgheluite și gata de lipire
Componentele șmirgheluite și gata de lipire

Pentru lipirea celor două părți laterale ale saniei am folosit lemn mai gros (10-15 mm) și lat de 75-85mm. Cu un echer ajustabil am luat unghiul la care trebuie tăiate și rindeluite piesele.

Sania la lipit părțile laterale
Sania la lipit părțile laterale

Întâi am lipit piesele din fața și spatele saniei și apoi am realizat „podeaua” funcție de spațiul rămas. Podeaua poate fi instalată și fără a o lipi deoarece constructiv ea nu are cum să cadă.

Cele două sănii sunt gata. Acum mai trebuiesc finisate cu șerlac.

Săniile nefinisate, vedere laterală
Săniile nefinisate, vedere laterală
Săniile nefinisate, vedere de sus
Săniile nefinisate, vedere de sus
Săniile finisate, vedere laterală
Săniile finisate, vedere laterală
Săniile finisate, vedere de sus
Săniile finisate, vedere de sus

Ele pot fi folosite cu scop decorativ (sub brad, pe mobilă) dar și practic (pentru a „ține” bomboanele pentru colindători). Această sanie poate fi cumpărată aici.

Săniile încărcate de daruri
Săniile încărcate de daruri

Planul saniei poate fi descărcat dând clic pe poza de mai jos. Spor la traforaj.

Clic pentru descărcare plan.
Clic pentru descărcare plan.

Capra … de Crăciun

Acum două zile am primit o solicitare pentru realizarea unei „capre” pentru spectacolul de sfârșit de an organizat de clasa copilului meu la școală. Am dat câteva telefoane dar nu am rezolvat nimic rapid așa că ieri, m-am gândit să sun la Muzeul de Etnografie din Brașov. Doamnele de acolo au fost foarte drăguțe și m-au lăsat să mă uit la o „capră” expusă acolo. Am luat câteva notițe și aseară m-am apucat de treabă.

Mai întâi am găsit o bucată de lemn din care să fac capul „caprei”.

Iau cât am nevoie dintr-o bucată de 200 x 200mm de brad
Iau cât am nevoie dintr-o bucată de 200 x 200mm de brad

Apoi cu rindeaua curăț urmele de fierăstrău și fac muchiile la 90°. Cu o daltă formez capul „caprei” și cu un fierăstrău tai gura.

Capul "caprei" și gura
Capul „caprei” și gura

Urmează instalarea unei balamale care să țină gura și pentru ușurință în transport fac instalarea suportului cu filet. Testul de filet l-am făcut pe un diblu de fag rămas de la alt proiect.

"Capra" pe un băț de test
„Capra” pe un băț de test
Filetul în diblu de fag
Filetul în diblu de fag

Inițial am vrut să folosesc un diblu de fag de 20mm diametru ca suport. Diblul trebuia sa-l reduc la 19mm diametru pentru a-i face filet. Cum fagul e mai greu și copilul are doar 8 ani  am zis să mă uit întâi daca nu am ceva mai ușor printre crengile adunate de mine. Așa am gasit un băț de alun, numai bun de suport.

Bățul de alun pregătit pentru filet
Bățul de alun pregătit pentru filet
Capra este asamblată cu bățul de alun.
Capra este asamblată cu bățul de alun.

La capătul de jos scoarța era cam aspră pentru mânuțele unui copil. Așa că am luat rașcheta și am dat jos toată scoarța. Rezultatul a fost mai mult decât mulțumitor iar bățul este acum fin și plăcut la atingere.

Capra terminată ... urmează decorarea
Capra terminată … urmează decorarea

După 5 ore de muncă, capra este terminată, funcționează bine și așteaptă să fie împodobită de copii. O să pun o poză când va fi gata.

Actualizare (18.12.2014): După terminarea spectacolului am făcut o poză caprei așa cum a fost împodobită de copii.

Capra împodobită de copii
Capra împodobită de copii